miercuri, 22 aprilie 2015

Cum alegem caruciorul potrivit pentru copilul nostru



Cum alegem caruciorul potrivit copilul nostru
Cum vine vremea frumoasa, cum iesim mai mult la plimbari, in excursii, la iarba verde. Iar caruciorul celui mic devine un membru al familiei. Uite de ce sa tii cont atunci cand alegi un carucior pentru sezonul cald.
Cand esti parinte, stii bine cat timp iti ia sa pleci de acasa, din momentul in care ai decis asta si pana in clipa in care pleci, efectiv, la drum. Bebelusul vine la pachet cu un intreg arsenal de accesorii, iar caruciorul este pliat si desfacut de cel putin 4 ori pe zi. Asigura-te, deci, ca alegi un model de carucior usor si compact, pe care il poti pune usor in portbagaj, care sa ocupe putin spatiu si pe care poti sa-l manevrezi usor.
Nu uita sa verifici functionalitatea rotilor – este important pentru confortul tau si al bebelusului ca acestea sa fie pivotante.
Cum in sezonul cald iesim din ce in ce mai mult prin parcuri si strabatem drumuri nu chiar line, niste suspensii care sa amortizeze socurile considerabile se impun.
Nici nu te gandi sa cumperi un carucior daca nu are centura de siguranta
Accesoriile sunt si ele importante – o copertina mare, care sa-l protejeze pe cel mic de razele soarelui, dar si o plasa anti-insecte ti-ar fi de folos.
Pentru ca bebe sa poata sta confortabil in caruciorul lui, ar fi de preferat sa te asiguri ca dispozitivul este reglabil pe inaltime, astfel incat cel mic sa poata sta culcat, semi-ridicat si la verticala, atunci cand vrea sa investigheze, plin de curiozitate, ce se intampla in jurul lui.
Pentru confortul tau, in schimb, ar fi bine ca manerul caruciorului sa poata fi reglat.
Inainte de a cumpara caruciorul:
 Ia-l la un test drive  cu incarcatura cu tot. Unele carucioare par foarte usor de manevrat, pana cand pui copilul si toate accesoriile cu care pleci la plimbare si observi apoi ca abia poti sa il urnesti.
Masoara bine lungimea, latimea si inaltimea, pentru a te asigura ca intra in lift, fara sa fie nevoie sa-l pliezi.
Verifica ce functionalitati are caruciorul pe care il cumperi ,unele modele se preteaza si ca scaun de masina sau vin cu scaun de masina inclus la pachet.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu